Matei 24:14 „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”


 Alte solii care circulă în BAZȘ susțin că pe acest pământ la un moment dat înainte de venirea lui Isus a doua oară pe Pământ, se va instaura o împărăție pământească. Se spune că toți cei scăpați de măcelul prezentat în Ezechiel 9 (adică cei 144 000) merg în această împărăție și de acolo dau marea strigare.

 Această împărăție se spune că este o împărăție a păcii, atât oamenii cât și animalele trăiesc într-o armonie perfectă, această interpretare are la bază textele din Isaia 11:6-9 și Osea 2:18

 Am o întrebare: dacă întradevăr Dumnezeu ar crea un asemenea loc perfect în care până și animalele sunt prietenoase, ce se întâmplă cu aceast loc la nimicirea pământului? Dumnezeu crează un asemenea loc ca să îl distrugă la curățirea pământului? Personal eu nu am găsit așa ceva nicăieri, ceea ce eu am găsit este că împărăția pe care o va instaura Dumnezeu este nepieritoare.

 Înainte de toate să ne însușim câteva aspecte din istoria Biblică:

 Aș vrea să începem cu Moise. Acesta ajunge în postura, ca după moartea împăratului Egiptului să ajungă chiar el împărat. Ce era pe atunci imperiul Egiptean? Era puterea mondială. Atunci în ce imperiu urma să fie Moise rege? Într-o împărăție mondială. Odată ajuns pe tron putea da legi care iar fi putut scoate pe Israeliți din robie. Dar un lucru interesant se întâmplă: Moise refuză tronul Egiptului. De ce? Pentru că Dumnezeu nu a vrut să aibă vreodată pe Pământ o împărăție pământească.


 Alonzo T. Jones cartea Împărăția cerurilor


,,Dumnezeu rostise cu privire la Israel, ,,Iată, poporul acesta va locui singur, și nu va fi socotit printre neamuri,, Numeri 25:9(trad. KJV). Guvernarea lor trebuia să fie o teocrație pură și simplă – Dumnezeu singurul lor Rege, singurul lor Conducător, singurul lor Legiuitor. Trebuia să fie într-adevăr o organizație bisericească, începând cu organizația ,,bisericii din pustie,, și trebuia să fie separată de orice idee de stat. Sistemul format în pustie prin Moise, trebuia să fie continuat în Canaan, și era intenționat să continue perpetuu.

,,Apoi, toate relele ce au venit asupra lor ca rezultat al apostaziei și idolatriei, ei le-au pus pe seama guvernării lui Dumnezeu. În necredința și apostazia lor, nu au putut vedea în atacurile continue ale păgânilor, prin care țara le era pustiită și ei erau asupriți, decât dovada că în toate lucrurile practice guvernarea lui Dumnezeu a dat greș.

,,De accea, au ajuns la concluzia ,,că pentru a-și menține statutul între națiuni, semințiile trebuie să fie unite sub o guvernare puternic centralizată. Pe măsură ce s-au depărtat de ascultarea față de lege, au dorit să fie eliberați de sub conducerea Suveranului lor Divin; și astfel cerința după monarhie s-a răspândit în tot Israelul. Conform acesteia, i-au spus lui Samuel, ,,Pune un împărat peste noi ca să ne judece, cum au toate neamurile,, 1 Samuel 8:9

,, Întrucât inima le era complet îndreptată spre a avea un împărat ca toate neamurile, și oricum în mod practic oricum semănau mult cu toate neamurile, cel mai bun lucru pe care Dumnezeu îl putea face pentru ei era să-i lase să aibă un rege. Totuși, I-a spus lui Samuel, ,,Protestează solemn înaintea lor,, 1 Samuel 8:9 ( trad. Engl.)

,,Așa a făcut Samuel, totuși ei au insistat: ,,Nu, ci ca să fie un împărat peste noi,,… Despre toate acestea, Domnul a spus lui Samuel: ,, Nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.,, Iar Samuel le-a spus, ,,astăzi voi lepădați pe Domnul,,

 Vedem că Dumnezeu nu a vrut niciodată ca poporul Lui să fie organizat ca o împărăție pământească. Poporul Israel aștepta pe vremea Domnului Hristos ca să fie instaurată o împărăție pământească puternică, care să îi elibereze de sub asuprirea romană. Totuși vedem că venirea lui Isus în această lume nu le satisface această dorință.

 ,,Înainte de a-i părăsi pe ucenicii Săi, Hristos le-a arătat în mod clar care este natura Împărăției Sale. Le-a readus în minte ceea ce le spusese mai înainte despre ea. Le-a declarat că scopul Lui nu era acela de a întemeia în lumea aceasta o împărăție trecătoare, ci o împărăție spirituală. El nu trebuia să domnească pe tronul lui David ca un împărat pământesc. Le-a deschis din nou Scripturile, arătându-le că toate prin câte trecuse El fuseseră rânduite în cer, în consfătuirile dintre Tatăl și El Însuși. HLL820

 În Biblie ni se vorbește despre 2 împărății spirituale. Puțin mai sus am văzut că Dumnezeu nu a vrut ca să aibă vreo împărăție pământească, deci nu discutăm despre așa ceva pentru că nu ar fi trebuit să existe. Datorită lor, Dumnezeu a îngăduit ca poporul Lui să fie organizat ca și împărăție.

Să revenim la cele două împărății spirituale. Prima împărăție spirituală este împărăția harului, d-ar poporul Israel ce spunea, noi dorim o împărăție pământească. A doua împărăție spirituală este împărăția slavei care la un momentdat se va transforma într-o împărăție în adevăratul sens, având ca împărat pe Isus Hristos. Alții spun că această împărăție a slavei, va fi întemeiată la Ierusalim având ca împărat pe cineva ca David.

 ,, Dar, în lumea religioasă de azi, sunt mulți aceia care cred că trebuie să lucreze pentru întemeierea Împărăției lui Hristos ca organizație pământească, lumească. Ei doresc să facă din Domnul stăpânitorul regatelor lumii acesteia, conducător în curțile, în taberele și în adunările ei legislative, în palatele și piețele ei. Ei așteaptă ca El să domnească prin prevederi legale, impuse de autoritatea omenească. Deoarece acum Hristos nu este aici în persoană, ei vor căuta să acționeze în locul Lui, pentru a pune în aplicare legile Împărăției Sale. Stabilirea unei asemenea împărății este ceea ce doreau iudeii din zilele lui Hristos. Ei L-ar fi primit pe Isus, dacă El ar fi voit să întemeieze o împărăție pământească, să impună ceea ce considerau ei ca fiind legi ale lui Dumnezeu și să-i facă exponenți ai voinței Lui și delegați ai autorității Sale. Dar El a zis: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta.” (Ioan 18, 36.) El nu dorea un tron pământesc. HLL 509

 Deci din ecuație iese întemeierea unei împărății pământești. Să vedem mai departe câteva aspecte legate de cele două împărății spirituale.

 „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este la uși”, fusese solia lor. La încheierea „vremii” — a celor șaizeci și nouă de săptămâni, din Daniel capitolul 9, care urmau să se întindă până la „Unsul”, Mesia — Hristos primise ungerea Duhului, după ce fusese botezat de Ioan în Iordan. Iar Împărăția lui Dumnezeu, despre care ei spuseseră că este la uși, fusese întemeiată prin moartea lui Hristos. Această împărăție nu era așa cum fuseseră ei învățați să creadă, o împărăție pământească. Nu era nici împărăția aceea veșnică, nemuritoare, care va fi întemeiată atunci când „domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor de sub cerul întreg, vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt”, acea împărăție veșnică în care „toate puterile Îl vor sluji și-L vor asculta”. (Daniel 7, 27). În Biblie, expresia „Împărăția lui Dumnezeu” este folosită pentru a desemna atât împărăția harului, cât și împărăția slavei. Împărăția harului este scoasă în evidență de Pavel în Epistola către Evrei. După ce arată spre Hristos, ca Mijlocitor plin de milă, care „este mișcat de simțul slăbiciunilor noastre”, apostolul spune: „Să ne apropiem cu încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har”. (Evrei 4, 15.16). Tronul harului reprezintă împărăția harului, deoarece existența unui tron implică existența unei împărății. În multe din parabolele Sale, Hristos întrebuințează expresia „împărăția cerurilor” pentru a descrie lucrarea harului divin asupra inimilor oamenilor. TV 347

 În felul acesta tronul slavei reprezintă împărăția slavei; și la această împărăție se face referire în cuvintele Mântuitorului: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui”. (Matei 25, 31.32). Această împărăție este încă în viitor. Nu se va întemeia, până la a doua venire a lui Hristos. TV 347

 Împărăția harului însă a fost instituită imediat după căderea omului, când a fost pus în aplicare planul pentru mântuirea neamului omenesc căzut. Până atunci, ea exista în planul și în făgăduința lui Dumnezeu; și prin credință oamenii pot deveni supușii ei. Dar în realitate n-a fost întemeiată până la moartea lui Hristos. Chiar după intrarea în lucrarea Sa pământească, Mântuitorul, împovărat de încăpățânarea și nerecunoștința oamenilor, Se putea retrage de la jertfirea pe Calvar. În Ghetsemani, paharul de amărăciune a tremurat în mâna Sa. El putea chiar și atunci să-Și șteargă sudoarea de sânge de pe frunte și să lase neamul omenesc vinovat să piară în nelegiuirea lui. Dacă ar fi făcut lucrul acesta, n-ar mai fi fost răscumpărare pentru omenirea căzută. Dar când Mântuitorul Și-a dat viața și cu ultima suflare a strigat „S-a sfârșit”, atunci împlinirea Planului de Mântuire a fost asigurată. Făgăduința mântuirii făcută perechii păcătoase în Eden a fost ratificată. Împărăția harului, care până acum existase prin făgăduința lui Dumnezeu, a fost atunci întemeiată. TV 347

 „El va ședea și va conduce de pe tronul Său și va fi preot pe tronul Său.” Acum, „pe tronul slavei Sale”, împărăția slavei încă n-a fost întemeiată. Dumnezeu nu-I „va da scaunul de domnie al tatălui Său David”, o împărăție care „nu va avea sfârșit”, până când lucrarea Sa de Mântuitor nu va fi încheiată (Luca 1, 32.33). Ca preot, Hristos stă cu Tatăl pe tronul Său (Apocalipsa 3, 21). Pe tron, împreună cu Cel veșnic, stă Acela care există prin Sine Însuși și care „suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui”, care „în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat”, ca să poată veni „în ajutorul celor ce sunt ispitiți”. „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor.” (Isaia 53, 4; Evrei 4, 15; 2, 18; 1 Ioan 2, 1). Mijlocirea Sa o face cu trupul Său frânt și cu o viață fără pată. Mâinile rănite, coasta străpunsă, picioarele zdrobite mijlocesc pentru omul căzut, a cărui salvare a câștigat-o cu un preț atât de mare. TV 416

 Un caz aparte, este acela al unui om condus de Dumnezeu care într-un timp în istoria acestei lumi, are de jucat un rol foarte important. Acestă persoană se numește William Miller. Acesta a descoperit: ,,că evenimentele care erau așteptate în general să aibă loc înainte de venirea lui Hristos, cum ar fi domnia universală a păcii și întemeierea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, urmau să se realizeze după a doua venire.,,TV323

 Aici vedem că mai existau și alți oameni care așteptau ca domnia universală a păcii și întemeierea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ să fie realizate în timpul lor. Spiritul Profetic descrie foarte frumos această concluzie a lui William Miller.

 Poporul Său nu va primi împărăția până la a doua venire personală a lui Hristos. Mântuitorul spunea: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui, El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre; și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: «Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii»”. (Matei 25, 31-34). Am văzut din Scripturile deja citate că, atunci când vine Fiul omului, cei morți sunt înviați în neputrezire, iar cei vii sunt schimbați. Prin această schimbare mare ei sunt pregătiți să primească Împărăția; căci Pavel zice: „Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu; nici putrezirea nu poate moșteni neputrezirea”. (1 Corinteni 15, 50). Omul în starea lui actuală este muritor, supus putrezirii; dar împărăția lui Dumnezeu nu va fi supusă putrezirii, ea dăinuind veșnic. De aceea omul, în starea lui actuală, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Dar când va veni Isus, El va da nemurire poporului Său; și îi va chema să primească Împărăția ai cărei moștenitori fuseseră până atunci. TV 322

 Aceste texte, precum și multe altele, au dovedit cu claritate lui Miller că evenimentele care erau așteptate în general să aibă loc înainte de venirea lui Hristos, cum ar fi domnia universală a păcii și întemeierea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, urmau să se realizeze după a doua venire. Mai mult decât atât, toate semnele timpului, cât și starea lumii corespundeau cu descrierea profetică a zilelor din urmă. A fost constrâns să conchidă, numai pe baza studiului Scripturii, că timpul rezervat pentru rămânerea pământului în starea lui actuală era gata să se încheie. TV 323

 Isus a întemeiat la venirea Sa o împărăție spirituală. Chiar dacă oamenii au mai așteptat să apară domnia universală a păcii și întemeierea Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ, acestea nu apar până la venirea a doaua oară al lui Isus pe norii cerului.


Matei 24:14 „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”


 „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa?”. În organizațiile statale din vremea Sa, nu era nimic care i-ar fi putut servi ca model. Nici o societate civilă nu i-ar fi putut sluji ca pildă. Ea „se aseamănă cu un grăunte de muștar”, a spus Domnul Hristos, „care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ; dar, după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate zarzavaturile și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.” Marcu 4, 30-32. PDH 76

 ,,În timp ce Domnul Hristos rostea această parabolă, copăceii de muștar puteau fi văzuți ici și colo, înălțându-se deasupra ierbii și grâului, legănându-și în aer ramurile lor ușoare. Păsărelele zburau din creangă în creangă și ciripitul lor se auzea din frunzișul bogat al muștarilor. Și totuși, sămânța din care a răsărit această gigantă plantă, era printre cele mai mici dintre toate semințele. La început a răsărit numai un lăstar fraged, dar de o mare vitalitate, și el a crescut și s-a dezvoltat, până când a ajuns la mărimea la care se găsea. Tot la fel este și cu Împărăția Domnului Hristos; la început ea apare ca fiind umilă și lipsită de importanță. Comparată cu împărățiile lumii, ea se înfățișează a fi cea mai mică dintre toate. Conducătorii de atunci ai lumii își băteau joc de cuvintele Domnului Hristos, când El declara că este un împărat. Și totuși în puternicele adevăruri încredințate urmașilor Săi, împărăția Evangheliei are în sine viața divină. Și cu ce repeziciune a crescut, cât de mult s-a întins influența ei! Când Domnul Hristos a rostit această parabolă nu erau decât țăranii galileeni care reprezentau noua împărăție. Sărăcia lor și numărul lor mic au fost prezentate mereu și mereu ca motive pentru care oamenii n-ar trebui să se alăture acestor pescari simpli, care urmau lui Isus. Dar sămânță de muștar trebuia să crească și să-și întindă ramurile sale peste lumea întreagă. Când împărățiile acestei lumi, a căror glorie umplea atunci inimile oamenilor, aveau să piară, Împărăția Domnului Hristos avea să rămână ca o putere mare și foarte întinsă. PDH77

 Înainte de a-i părăsi pe ucenicii Săi, Hristos le-a arătat în mod clar care este natura Împărăției Sale. Le-a readus în minte ceea ce le spusese mai înainte despre ea. Le-a declarat că scopul Lui nu era acela de a întemeia în lumea aceasta o împărăție trecătoare, ci o împărăție spirituală. HLL820

Botezul un minunat exemplu de apartenență.

 ,,Hristos a făcut din botez semnul intrării în împărăția Sa spirituală. El a făcut din botez o condiție hotărâtă, pe care trebuie să o împlinească toți aceia care doresc să fie recunoscuți ca fiind sub autoritatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Înainte ca o persoană să-și găsească un cămin în biserică, înainte de a trece pragul împărăției spirituale a lui Dumnezeu, ea trebuie să primească întipărirea Numelui divin: „Domnul, neprihănirea noastră”. (Ieremia 23, 6.) Ev 307

 Isus a instaurat o împărăție spirituală, care așa cum am văzut: prin moartea Sa, s-a întemeiat împărăția harului. Ucenicii făceau parte din noua împărăție, iar ei au fost trimiși să spună: Marcu 16:15-16 ,,Apoi le-a zis ,,Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit,, Matei 24:14 „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”

 Ce diferență au aceste texte? Nici una. Ce trebuie propovăduit în toată lumea (ambele versete confirmă aceasta adică în ,,toată lumea,,) evanghelia, care evanghelie? Evanghelia împărăției, care împărăție? Noua împărăție proaspăt întemeiată prin moartea lui Isus Hristos, și care este împărăția întemeiată la moartea lui Isus? Împărăția harului. Deci ce trebuiau ucenicii și ce trebuie noi să propovăduim în toată lumea? EVANGHELIA ÎMPĂRĂȚIEI HARULUI.

 ,,În profeția despre distrugerea Ierusalimului, Hristos a spus: „Din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul”. Profeția aceasta se va împlini din nou. Nelegiuirea copleșitoare din zilele acelea își găsește corespondentul în această generație. La fel stau lucrurile și cu profeția privitoare la predicarea Evangheliei. Înainte de căderea Ierusalimului, Pavel, scriind inspirat de Duhul Sfânt, a declarat că Evanghelia se predicase „oricărei ființe de sub cer.” (Coloseni 1, 23.) Tot astfel și acum, înainte de venirea Fiului omului, Evanghelia veșnică se va predica „oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod.” (Apocalipsa 14, 6.14.) Dumnezeu „a rânduit o zi în care să judece lumea.” (Faptele Apostolilor 17, 31.) Domnul Hristos ne spune cum vom putea recunoaște apropierea acelei zile. El nu ne spune că toată lumea va fi convertită, ci că „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul”. Stă în puterea noastră să grăbim venirea Domnului, vestind lumii Evanghelia. Noi nu trebuie numai să așteptăm, dar să și grăbim venirea zilei Domnului. (2 Petru 3, 12.) Dacă biserica lui Hristos și-ar fi făcut lucrarea rânduită de Domnul, lumea ar fi fost deja avertizată, iar Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere și slavă mare. HLL 633

 Încă un exemplu că textul din Matei 24:14 nu vorbește despre o împărăție pământească reiese din citatul de mai sus. ,,El nu ne spune că toată lumea va fi convertită,, – convertită de ce s-au din ce? Din păcat bineînțeles, iar prin ce se poate realiza acest lucru? Prin har cu siguranță ,,dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit* şi mai mult,, Romani 5:20

 Putem deasemenea să ne rugăm și să lucrăm (grăbind) pentru venirea celeilalte împărății (împărăția cerurilor). Ca și încheiere să luăm aminte la urătoarele citate:

 ,,Împărăția harului lui Dumnezeu se statornicește acum, când, zi după zi, inimi care au fost pline de păcat și răzvrătire, se predau atotputerniciei iubirii Sale. Dar deplina statornicie a Împărăției slavei Sale nu va avea loc până la a doua venirea a Domnului Hristos în această lume. „Domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinților Celui Prea Înalt.” (Daniel 7, 27.) Ei vor moșteni Împărăția care le-a fost pregătită de la întemeierea lumii. (Matei 25, 34.) Și Domnul va lua asupra Sa puterea cea mare și va domni. CMF 108

 ,,Dar Isus a spus că, înainte de venirea Sa, „Această Evanghelie a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor.” (Matei 24, 14.) Împărăția Sa nu va veni până când vestea cea bună a harului Său nu va fi dusă peste tot pământul. Așadar, dacă ne predăm lui Dumnezeu și câștigăm suflete pentru El, grăbim venirea Împărăției Sale. Numai aceia care se consacră în slujba Sa, zicând: „Iată-mă, trimite-mă”, ca să deschidă ochii orbilor, să-i întoarcă pe oameni de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu, „Ca să primească, prin credința în Mine, iertarea de păcate și moștenirea împreună cu cei sfinți” (Faptele Apostolilor 26, 18), — numai ei se vor ruga în sinceritate „Vie Împărăția Ta”. CMF 108

 Din nou vedem că ,,Această Evanghelie a Împărăției este defapt vestea bună a harului lui Dumnezeu. În prezentarea viitoare o să discutăm aspectul privitor la ,,domnia universală a păcii,,.

829 total views, 7 views today

Please follow and like us:
error
Împărăție spirituală sau împărăție pământească Matei 24:14

Lasă un răspuns

Sari la bara de unelte